Monday, January 14, 2013

Tort delicios cu ciocolata, fara faina, marca Jamie Oliver

Acest tort m-a uimit pur si simplu! Nu am crezut ca va creste atat de frumos deoarece nu contine faina. Consistenta este data de nuca si migdale macinate. Si nici nu am crezut ca poate avea un gust atat de bun. Nu sunt total lipsita de modestie, dar reactia mea cand l-am gustat (dupa ce a stat neatins o noapte intreaga la rece), a fost ca nu am mai mancat niciodata ceva atat de bun. Aluatul preparat pur si simplu se coace. Fara crema, fara blat, fara glazura! Cu toate acestea, cand mananci tortul, le simti incluse. Aproape ireal, marca Jamie Oliver! Bineinteles ca nu m-am putut abtine sa nu adaug si eu cateva arome, ca doar, deh, fiecare cu ale lui! La aceasta reteta untul si ciocolata dau gustul tortului..Pentru ca reteta sa va iasa perfecta, trebuie sa folositi ciocolata neagra (70% pudra de cacao) de foarte buna calitate si unt de buna calitate. Eu am folosit margarina Rama Maestro (cub), deoarece are 70% grasime vegetala, si a mers foarte bine.



Toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei.

Ingrediente:

150 gr migdale macinate
150 gr miez de nuca macinat
300 gr ciocolata neagra (minim 70% pudra de cacao)
1 lingura de cacao
250 gr unt bun sau margarina Rama Maestro
2 linguri zahar tos
100 gr zahar pudra (sau mai mult daca ciocolata este prea amaruie)
6 oua
un varf de cutit de sare
1 lingurita esenta de rom
1 lingurita rasa de coaja de portocala macinata
1/2 lingurita de coaja de lamaie macinata

Tapetati cu hartie de copt o tava rotunda (24-26 cm) cu inel detasabil si preincalziti cuptorul la 180 grade Celsius. Nu este nevoie sa tapetati hartia de copt cu unt sau faina.
Se pun in vasul de la tocatorul electric nucile si migdalele si se macina cateva secunde.

Se adauga cele 2 linguri de zahar tos si se mai macina pana cand compozitia incepe sa se ridice pe peretii vasului, ca si cand ar avea tendinta sa formeze o pasta. In acest moment trebuie sa intrerupem macinatul.
Se pune in alt vas jumatate din compozitie si in vasul tocatorului se adauga ciocolata taiata in bucati mari.
  Se mixeaza cateva secunde astfel incat sa mai simtim inca bucatele mici de ciocolata.
Se rastoarna si aceasta compozitie in vasul cu nuci si migdale macinate. Se adauga coaja de portocala si de lamaie macinata si se amesteca bine cu un tel. Aici s-ar putea adauga si o lingurita rasa de scortisoara. Eu nu am facut-o dar se poate experimenta.

In alt vas se mixeaza untul (sau margarina) timp de 1-2 minute. Se adauga zaharul, in doua reprize, si se mixeaza pentru a obtine un amestec spumos. Se adauga esenta de rom si, pe rand, cele 6 galbenusuri. mixand dupa fiecare. Se toarna amestecul din primul vas, peste untul frecat cu galbenusuri si zahar, si se mixeaza doar pana la omogenizare.

In alt vas se bat albusurile impreuna cu un varf de cutit de sare, pana cand se obtine o spuma ferma. Se adauga spuma de albusuri peste compozitia anterioara si se amesteca usor, cu o paleta, de jos in sus, pana cand se incorporeaza si albusurile.
Se toarna compozitia obtinuta in tava de tort si se niveleaza bine cu ajutorul unei spatule.
Se coace la foc mediu timp de aproximativ o ora. Cand este gata, blatul se crapa usor la suprafata si daca infigeti o scobitoare in centru trebuie sa o scoateti murdara doar de ciocolata.

Se lasa racit o jumatate de ora si apoi se desface forma si se indeparteaza hartia de copt. Se pune la frigider cateva ore.

Se poate servi rece cu frisca sau, usor incalzit la microunde cu un bol de inghetata deasupra.

Reteta care m-a inspirat este publicata de Jamie Oliver si a fost adaugata pe site-ul www.gustos.ro. "Este cel mai bun tort cu ciocolata si nuci care exista!" a spus Jamie. Pe buna dreptate!

PS: Daca doriti sa pastrati acest tort pentru a fi servit peste cateva zile, sau chiar 4 saptamani, puteti sa il taiati felii, indata ce s-a racit, si sa il puneti la congelator intr-o cutie inchisa ermetic. Asa am facut eu pastrand o portie dubla special pentru sora mea. Se scoate de la congelator si se baga la frigider cu 12 ore inainte de a-l servi.







Print Page

No comments:

Post a Comment