Wednesday, May 9, 2012

Mini placinta cu branza si fulgi de porumb



Aceasta este o reteta rapida dar si foarte eficienta de placinta cu branza. Daca urmeaza sa aveti musafiri si trebuie sa pregatiti ceva simplu dar care sa si impresioneze faceti aceasta reteta. Aluatul folosit este un “Aluat de Placinta” cumparat de la magazin. Nu dureaza mult prepararea si puteti face 2 portii, adica 24-30 de placinte. Ceea ce spuneam: rapid si eficient. Fulgii de porumb au rolul de a lega compozitia si dau un gust special. In plus, adaugarea lor va scuteste de a folosi faina, gris sau amidon.



Toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei. La aceasta reteta nu este chiar obligatoriu dar este recomandabil.
Cana = aproximativ 240 ml

1 Aluat de Placinta congelat
1 cana (250 gr) branza de vaci
1 cana (250 gr) branza telemea putin sarata
1 cana (240 ml) fulgi de porumb
2/3 cana (200 gr) iaurt
3 oua

1.  Se dezgheata Aluatul de Placinta.
2.    Se preincalzeste cuptorul 10-15 min (180 grade C). Se unge o tava normala de cup cakes cu unt. Nu se folosesc forme de hartie de cup cakes.
3.    Se rade branza telemea.
4.    Se pun intr-un bol mare: branza de vaci, iaurtul si branza telemea rasa. Se amesteca.
5.    Se bat cele 3 oua 1-2 minute cu telul sau cu mixerul si apoi se adauga in compozitia din bol. La final se adauga fulgii de porumb.
6.    Se taie aluatul in 12 sau 18 dreptunghiuri. Se pune cate un dreptunghi in fiecare locas al tavii astfel incat sa formeze o cupa in care se pune compozitia. Compozitia nu trebuie sa depasesca nivelul tavii, pentru a evita revarsarea peste aluat in timpul coacerii.



7.    Se coace la foc mediu pana cand aluatul devine usor auriu.


8.  Dupa ce se scoate tava din cuptor se lasa sa se racesca 10 minute si apoi se scot placintelele pe un platou. Se pot servi calde sau reci.

Asta este tot. Sa aveti pofta!

PS: Daca nu vreti sa faceti decat 12 bucati si va mai ramane compozitie, o puteti folosi ca sa obtineti o gustare calda la microunde, asa cum am facut eu si voi prezenta in postarea urmatoare.
Print Page

Tuesday, May 8, 2012

Prajitura pe bat (Cake Pops)

Cake Pops sunt prajituri pe bat. Unt de arahide, morcov si ciocolata combinate cumva si cocotate pe un bat. Aceasta este cea mai flexibila reteta pe care o cunosc. Poate fi foarte simpla (biscuiti pisati frecati cu unt si cacao), sau foarte sofisticata dupa bunul vostru plac. Super gustos dar, atentie: bomba calorica! Daca nu aveti bete puteti aseza bilutele frumos pe un platou si va asigur ca sunt la fel de gustoase.





Se face un blat de tort. Fiecare poate alege blatul de tort preferat. Se raceste, se faramiteaza si se amesteca impreuna cu ingredientele din partea a doua a retetei. Daca va grabiti, puteti pisa 500 gr de biscuiti (orice fel) pe care ii veti folosi in loc de blatul faramitat. Pentru ca imi place sa mananc sanatos eu am ales blatul de morcovi cu scortisoara si mar, am folosit faina normala dar si integrala si am pus zahar din trestie care este mai recomandat decat cel alb, foarte rafinat. Apoi, la final, am folosit unt de arahide care este foarte hranitor dar are un gust ciudat daca nu este combinat cu altceva dulce.  
Sper ca v-am facut curiosi, deci sa vedem reteta!

Prajitura pe bat (Cake Pops) cu morcovi, scortisoara, unt de arahide si ciocolata

Toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei.
Cana = aproximativ 240 ml
          Pentru blat
1 cana (130 gr) faina 000
1 cana (130 gr) faina integrala
2/3 cana (135 gr) zahar (brun, normal sau amestecat)
2 oua
1 1/2 cana (200 gr) morcovi rasi pe razatoarea mica
1/2 cana (120 ml) margarina
1/4 lingurita sare
1 lingura rasa praf de copt (2/3 pliculet)
1 lingurita scortisoara
1/2 lamaie rasa (eventual si 1/2 portocala rasa)
1 mar ras
          Pentru asamblare
Blatul rezultat din reteta de mai sus faramitat
1/6 cana (30 gr) zahar pudra
1/2 pachet unt (100 gr)
2 linguri (30-40 gr) unt de arahide
1 lingura cacao
Esenta vanilie
Esenta rom
1 lingura visinata sau caisata (sau alt lichior)
          Pentru ornat
300 gr ciocolata pentru topit
20 gr unt
Fulgi de cocos sau alti fulgi de zahar pentru decorat
30-40 bete de bambus mici 10-15 cm (acelea pentru frigarui)


1. Se preincalzeste cuptorul 10-15 min (180 grade C). Se unge o tava normala (sau o forma de tort) cu putin ulei si se pune o foaie de copt pe fundul ei.
2. Se rad: morcovii, marul si lamaia. Marul ras se acopera cu morcov ras ca sa nu oxideze.
3. Intr-un castron se bate cu mixerul margarina. Se adauga zaharul treptat si apoi cate un ou.
4. Intr-un castron mare se amesteca ingredientele uscate (fara zahar): faina, praful de copt, sarea si scortisoara.
5. Peste amestecul cu faina se adauga ingredientele rase si se amesteca foarte putin cu lingura. Apoi se adauga crema mixata si se amesteca usor tot cu lingura pana cand se incorporeaza.
6. Se pune aluatul obtinut in tava si se baga la cuptor la foc mediu 35-45 min. Se incearca daca s-a copt intepandu-l cu o scobitoare care trebuie sa iasa din aluat curata.
7. Dupa ce se scoate tava de la cuptor se lasa sa se raceasca.
8. Dupa ce s-a racit se faramiteaza cu mana si se adauga ingredientele pentru asamblare. Se framanta bine cu mana. Dupa ce se leaga, se formeaza in palme bilute cam cat o nuca, se pun intr-o tava la congelator 15 min si apoi la frigider. Vor rezulta 30-40 bilute, in functie de cat de mari le faceti.
9. Se topeste ciocolata la bain-marin. Dupa ce este 2/3 topita se ia de pe vasul cu aburi si se adauga 20 gr unt amestecand incontinuu pana cand se omogenizeaza. Nu mai puneti inapoi pe abur.
10. Se scot bilutele de la frigider. Se ia cate o biluta, se infige intr-un bat si se trece prin ciocolata topita. Se poate lasa asa sau se mai poate trece printr-un castron cu fulgi de nuca de cocos, fulgi de zahar pentru ornat sau un amestec dintre acestea. Betele se infig intr-o bucata de polistiren si se pun la frigider.

 





Print Page