Sunday, April 22, 2012

Caise


     Multi dintre noi isi aduc aminte cu placere de aceste delicioase prajiturele pe care le mancam in copilarie. Uneori le cumparam de la magazin, dar nu aveau cine stie ce gust, iar alteori le preparam acasa impreuna cu mamele sau cu bunicile noastre si atunci, erau aromate si foarte gustoase. Mai cremoase decat un fursec si mai usoare decat o prajitura cu crema, caisele sunt si foarte aratoase. Daca le atasam si o frunzulita de merisor arata exact ca niste fructe culese din copac. Multumesc prietenilor mei care m-au servit cu caise facute de Paste pentru ca mi-au amintit cat de bune sunt si mi-au starnit interesul sa fac si eu.






















Toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei
Cana = aproximativ 240 ml
Pentru aluat:
3-4 cani (400-530 gr) faina
1 cana (200 gr) zahar tos
1 cana (240 ml) ulei
3 oua
1 lingura praf de copt (un pliculet)
1/4 lingurita sare
1 pliculet zahar vanilat
1/2 lamaie medie
Pentru crema:
1/3 cana (70 gr) zahar pudra
1 pachet unt = 200gr
Miezul faramitat de la fursecuri
1/8 cana (15 gr) cacao (o lingura cu varf)
Esenta vanilie si esenta rom
1/2 cana (50-60 gr) nuca macinata
1/4 lingurita sare
          Pentru asamblat:
Colorant alimentar rosu diluat in apa
50 gr zahar tos

1.     Se cern 3 cani de faina intr-un castron mare. Se adauga sarea, praful de copt, zaharul vanilat si jumatate din zaharul tos. Cu ajutorul unui tel se amesteca. Se adauga si coaja rasa de lamaie.
2.    Se bat ouale intregi cu mixer-ul sau cu telul 1 minut. Se adauga treptat amestecand incontinuu zaharul ramas, in 3 etape, esentele si uleiul tot treptat.
3.    Se adauga in castron in 3-4 etape, faina cu ingredientele incorporate in ea amestecandu-se cu telul. La un moment dat veti simti nevoia sa renuntati la tel si sa framantati cu mana. Din a patra cana de faina se adauga numai pana cand aluatul se desprinde de pe maini. Aluatul trebuie sa fie ferm si putin elastic.
4.    Se unge o tava cu putin ulei si se aseaza o folie de copt in ea.
5.    Se iau cu lingurita portii de aluat cat o nuca si se ruleaza in palma pana cand se obtine o biluta omogena. Se pun in tava appx 5x5 bilute de aluat fara sa le presati. Daca aluatul are consistenta corecta, bilutele trebuie sa se lase usor fara sa se intinda. Se baga la cuptor si se coc la foc mediu-mic pana se rumenesc usor fara sa se inchida la culoare (appx 20 min). Se coc 2 tavi.
6.    Dupa ce s-au racit, fursecurile obtinute se scobesc usor, pastrand miezul pe care il vom folosi la crema. Folositi un cutit cu varf rotund pentru a evita strapungerea fursecului. Fursecurile sunt foarte fragile. Daca totusi se sparg cateva, nu va necajiti prea tare. Le faramitati si le adugati tot la crema.
7.    Pentru prepararea cremei amestecati cu mana pachetul de unt cu miezul faramitat de la fursecuri, zaharul pudra, cacaoa, nuca macinata si esentele de vanilie si rom.
8.    Pemtru asamblare pregatiti un castron cu 50 gr zahar tos si altul cu colorant alimentar rosu diluat cu apa. Umpleti fursecurile cu crema, uniti cate doua jumatati, inmuiati repede fursecurile in colorantul diluat pe ambele fete si apoi tavaliti prin zaharul tos. La asamblare trebuie sa lucrati repede dar cu mare grija pentru ca fursecurile sunt foarte fragile. Pentru a inmuia caisele mai puteti folosi o pensula de silicon. In acest caz nu le mai introduceti in vas ci le pictati cu pensula inmuiata in colorant.
9.    Se aseaza intr-un vas caisele astfel obtinute, ca niste sandwichuri, si se pun la frigider pana a doua zi. Se pot orna cu cate o frunzulita de merisor spalata si unsa cu putin ulei pentru luciu. Inainte cu 15-20 minute de a le servi este mai bine sa le scoateti de la frigider. Astfel crema se va inmuia atat cat trebuie pentru a obtine o prajitura pufoasa, cremoasa si foarte gustoasa.
Print Page

No comments:

Post a Comment